Mihai Stoica (57 de ani) nu crede că CSA Steaua va mai găsi argumente, astfel că FCSB va merge în Ghencea pentru meciul cu CFR Cluj din ultima etapă.
FCSB a mai solicitat în trecut să joace pe noul stadion din Ghencea, însă oficialii de la CSA Steaua au găsit mereu căi prin care să interzică accesul echipei lui Gigi Becali. Acum, patronul de la FCSB a anunțat că, dacă meciul cu CFR Cluj se va dovedi decisiv în lupta pentru titlu, va apela chiar și la ministrul Apărării Vasile Dâncu pentru a înlesni închirierea arenei.
Managerul general de la FCSB Mihai Stoica este convins că oficialii grupării militarilor nu vor mai avea niciun motiv să se opună prezenței vicecampioanei pe stadionul din Ghencea.
Mihai Stoica este încrezător că FCSB va juca pe stadionul din Bd. Ghencea meciul din ultima etapă, împotriva lui CFR Cluj.
Oficialul vicecampioanei României a studiat calendarul competițional din acea perioadă și spune că nici echipa de fotbal, și nici cea de rugby, de la CSA Steaua nu vor evolua la data când urmează să fie programat meciul cu ardelenii.
„Se va face zilele următoare demersul, o solicitare oficială pentru a se juca acolo. Să așteptăm răspunsul. Nu există nicio scuză, așa cum a mai fost în trecut. CSA Steaua nu joacă, iar echipa de rugby joacă în deplasare sigur, la Galați. Data trecută a fost vorba de Universitatea Cluj, care a pierdut 82-10. Acum sigur va juca la Galați!
Nu există niciun motiv prin care să ne interzică accesul. Important e să fim la mâna noastră în ultima rundă”, a declarat Mihai Stoica pentru Orange Sport.
FCSB este la două puncte în urma lui CFR Cluj și urmează să îi întâlnească pe ardeleni pe teren propriu în ultima rundă a play-out-ului Ligii 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER